Obiceiuri care scurtează durata de viață a uleiului mașinii

Autor: Marius Vișan 29 mai 2020 Stiati ca...
Obiceiuri care scurtează durata de viață a uleiului mașinii

Din momentul în care schimbați uleiul unui motor, noul ulei începe ușor, ușor să se uzeze. Uleiul este plin de diferiți aditivi care sunt proiectați pentru a face față diverselor cerințe. În principal asta se datorează faptului că uleiul își pierde vâscozitatea, grosimea.

Cerințele vehiculului pot varia, astfel încât este obligatoriu să consultați manualul mașinii dvs. pentru a alege corect gradul de viscozitate de care are nevoie.

Uleiul se schimbă la un anumit interval de timp conform indicațiilor date de producătorul mașinii. Chiar și la schimbări dese există câteva situații care îi scurtează durata de viață.

Filtrul de ulei nu este schimbat

Schimbarea regulată a uleiului de motor și a filtrului sunt câteva dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru ca mașina să funcționeze bine. În timp, uleiul se va descompune și filtrul se va  înfunda cu impurități. Toată lumea vorbește despre schimbarea uleiul, dar la fel de importante sunt și filtrele. Dacă doar uleiul este schimbat, iar filtrul vechi este îmbâcsit, acesta va crește presiunea uleiului distrugând simeringurile și garniturile.

Condusul pe distanțe foarte mici în fiecare zi

Această modalitate de condus mărește consumul de carburant și duce la diluarea uleiului de motor. Carburantul din camera de ardere va pătrunde în baia de ulei și vor apărea reziduuri în ulei. Pentru protecția mașinii, chiar și în condiții de circulație pe distanțe scurte, se recomandă schimbarea uleiului mai des decât în mod normal.

Amânarea reviziilor

Nu este indicat să amâni reviziile și să schimbi uleiul rar pentru că asta dăunează turbinei, piesă care se defectează în trei condiții: ulei uzat, ulei puțin sau reziduuri mecanice. Dacă vei schimba uleiul constant, conform recomandărilor producătorului mașinii vei preveni uzură turbinei.

Uzură uleiului duce la supraîncălzirea și griparea motorului

Pe lângă ungere, rolul uleiului este de a răci motorul prin preluarea căldurii din părțile superioare ale motorului și disiparea să prin intermediul băii de ulei. Așadar, dacă uleiul este uzat, motorul se va supraîncălzi și va provoca defecțiuni și mai mari.

Sursă: Autokappa

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide